Istoria
Istoria Oraşului Luxemburg este una foarte bogată şi îşi are începutul înca din epoca romană, când în această regiune a fost construit un turn fortificat pentru a păzi intersecţia a două rute comerciale de o importanţă deosebită pentru Imperiu.
Printr-un tratat semnat în anul 963 Siegfried I din Ardennes, o rudă apropiată a Regelui Louis al II-lea al Franţei, a achiziţionat terenul pe care va construi Castelul Lucilinburhuc (Castelul Mic), iar în anul 987, Arhiepiscopul oraşului Trier a sfinţit aici primele cinci altare, în Biserica Sfântul Mihail.
Datorită poziţionării sale, oraşul a reprezentat o atracţie pentu toate imperiile vecine. Primele fortificaţii au fost construite în secolul X, iar până la sfârşitul secolului XII, oraşul se extinsese spre vest, în jurul Bisericii Sfântul Nicolae (azi, Catedrala Notre Dame). În jurul anului 1443, Luxemburg a fost cucerit de burgunzi, şi a devenit parte din Ducatul de Burgundia. Mai târziu, această regiune a fost ocupată de spanioli şi de austrieci, iar conducerea habsburgică a consolidat în mod repetat Castelul Luxemburg. Astfel, în secolul XVI acesta reprezenta una dintre cele mai puternice fortificaţii din întreaga Europă.
Pe parcusul acestor secole, oraşul a fost supus unui număr mare de ofensive venite din partea burgunzilor, a spaniolilor, francezilor, apoi iarăşi a spaniolilor, a austriecilor şi francezilor, iar în cele din urmă chiar şi prusacii au atacat fortăreaţa.
În secolul XVI au fost construite în Luxemburg şi primele cazemate. Iniţial, spaniolii au construit un tunel de 23 de km, iar acesta a fost extins apoi de francezi şi austrieci, în 1730 şi 1740.
În timpul Revoluţiei Franceze (1792-1802), Luxemburg a fost ocupat de două ori şi a fost anexat Republicii Franceze, însă în anul 1815, după terminarea războaielor napoleoniene, a fost plasat sub control militar prusac şi a fost considerat parte din Confederaţia Germană. După încheierea Crizei Luxemburgheze, în 1867, Londra a cerut ca fortificaţiile din oraş să fie dezafectate. Demolarea acestora a durat circa 16 ani şi au fost distruşi aproximativ 24 de km de tuneluri subterane şi 40.000 de mp de cazemate şi barăci.
În 1890, Marele Duce William al III-lea a murit fără a avea moştenitori de sex masculin, aşa că Luxemburg a ieşit de sub conducerea olandeză, devenind astfel o ţară cu adevărat independentă.
Nici Primul Război Mondial nu a trecut fără să îşi pună amprenta asupra oraşului Luxemburg. Astfel, deşi dorea să îşi păstreze neutralitatea, pe 2 august 1914 oraşul a fost ocupat de germani şi timp de patru ani a fost gazda diferitelor operaţiuni ale nemţilor.
În 1921 a avut loc o extindere a Ducatului de Luxemburg. În această perioadă comunele Eich, Hamm, Hollerich, şi Rollingergrund au fost anexate oraşului. Liniştea în zonă nu a fost de lungă durată, pentru că în anul 1940 Germania a ocupat din nou oraşul. Până în 1942 Luxemburg era deja parte integrantă a Germaniei lui Hitler, dar nici această cucerire nu a fost definitivă, oraşul fiind eliberat de sub dominaţie pe 10 septembrie 1944.
După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, Luxemburg a devenit membru fondator al unor instituţii inter-guvermanentale şi supra-guvernamentale. Din 1952, oraşul a găzduit sediul central al Înaltei Autorităţi a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, iar în 1967 Înalta Autoritate a fuzionat şi cu o serie de alte instituţii. În prezent, în Luxemburg se găsesc unele dintre cele mai importante instituţii ale Uniunii Europene: Curtea Europeană de Justiţie, Curtea Europeană de Audit, cât şi Banca Europeană de Investiţii.
Sus