Istoria orasului Luxemburg este una foarte bogata si isi are inceputul inca din epoca romana, cand in aceasta regiune a fost construit un turn fortificat pentru a pazi intersectia a doua rute comerciale de o importanta deosebita pentru Imperiu.

Printr-un tratat semnat in anul 963 Siegfried I din Ardennes, o ruda apropiata a Regelui Louis al- II- lea al Frantei, a achizitionat terenul pe care va construi castelul Lucilinburhuc (Castelul Mic), iar in anul 987, Arhiepiscopul orasului Trier a sfintit aici primele cinci altare, in Biserica Sfantul Mihail.

Datorita pozitionarii sale, orasul a reprezentat o atractie pentu toate imperiile vecine. Primele fortificatii au fost construite in secolul X, iar pana la sfarsitul secolului XII, orasul se extinsese spre vest, in jurul Bisericii Sfantul Nicolae ( azi, Catedrala Notre Dame). In jurul anului 1443, Luxemburgul a fost cucerit de burgunzi, si a devenit parte din Ducatul de Burgundia. Mai tarziu, aceasta regiune a fost ocupata de spanioli si de austrieci, iar conducerea habsburgica a consolidat in mod repetat Castelul Luxemburg. Astfel in secolul XVI acesta reprezenta una dintre cele mai puternice fortificatii din intreaga Europa.

Pe parcusul acestor secole, orasul a fost supus unui numar mare de ofensive venite din partea burgunzilor, a spaniolilor, francezilor, apoi iarasi a spaniolilor, a austriecilor si francezilor, iar in cele din urma chiar si prusacii au atacat fortareata.

In secolul XVI, au fost construite in Luxemburg si primele cazemate. Initial, spaniolii au construit un tunel de 23 de km, iar acesta a fost extins apoi de francezi si austrieci, in 1730 si 1740.

In timpul Revolutiei Franceze (1792- 1802), Luxemburgul a fost ocupat de doua ori si a fost anexat Republicii Franceze, insa in anul 1815, dupa terminarea razboaielor napoleoniene, a fost plasat sub control militar prusac si a fost considerat parte din Confederatia Germana. Dupa incheierea Crizei Luxemburgheze, in 1867, Londra a cerut ca fortificatiile din oras sa fie dezafectate. Demolarea acestora a durat circa 16 ani si au fost distrusi aproximativ 24 de km de tuneluri subterane si 40.000 de mp de cazemate si baraci.

In 1890, Marele Duce William al-III- lea a murit fara a avea mostenitori de sex masculin, asa ca Luxemburgul a iesit de sub conducerea olandeza, devenind astfel o tara cu adevarat independenta.

Nici Primul Razboi Mondial nu a trecut fara sa isi puna amprenta asupra Luxemburgului. Astfel, desi dorea sa isi pastreze neutralitatea, pe 2 august 1914, orasul a fost ocupat de germani si timp de patru ani a fost gazda diferitelor operatiuni ale nemtilor.

In 1921, a avut loc o extindere a Luxemburgului. In aceasta perioada comunele Eich, Hamm, Hollerich, şi Rollingergrund au fost anexate orasului. Linistea in zona nu a fost de lunga durata, pentru ca in anul 1940 Germania a ocupat din nou orasul. Pana in 1942 Luxemburgul era deja parte integranta a Germaniei lui Hitler, dar nici aceasta cucerire nu a fost definitiva, orasul fiind eliberat de sub dominatie pe 10 septembrie 1944.

Dupa incheierea celui de-al Doilea Razboi Mondial, Luxemburgul a devenit membru fondator al unor institutii inter- guvermanentale si supra- guvernamentale. Din 1952, orasul a gazduit sediul central al Înaltei Autorităţi a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, iar in 1967 Inalta Autoritate a fuzionat si cu o serie de alte institutii. In prezent, in Luxemburg se gasesc unele dintre cele mai importante institutii ale Uniunii Europene: Curtea Europeana de Justitie, Curtea Europeana de Audit cat si Banca Europeana de Investitii.

Muzeul Mudam si fortul Thungen din Luxemburg
Sus

Imagini din Luxemburg

Agentia de turism voyages flammang si luxair tours luxemburg
Agentia de turism voyages flammang si luxair tours luxemburg
Arhitectura orasului luxemburg
Arhitectura orasului luxemburg
Autobuze rosii cu etaj turism luxemburg
Autobuze rosii cu etaj turism luxemburg
Banca luxemburgului
Banca luxemburgului